Hotel Excursie 3 zile Festivalul Trandafirilor Bulgaria

CIRCUITE / CIRCUITE AUTOCAR BULGARIA

Descriere hotel

PROGRAM:
ZIUA 1 – Vineri- Intalnirea la ora 6.00 cu insotitorul de grup, la Gara de Nord si plecare din Bucuresti. Orasul de destinatie este Veliko Tarnovo - Orasul Tarilor. Traversam batranul fluviu Dunarea peste Podul Prieteniei si trecem frontiera Giurgiu – Ruse. Traversam panoramic orasul Ruse. Ne continuam drumul si oprim (in jurul orei 11-11,30) pentru a vizita Mormantul tracic de la Sveshtari, care face parte din rezervatia istorica si arheologica din Sboryanovo, un complex unic format din asezari, temple, necropole din antichitate. Datorita arhitecturii sale remarcabile si decorarii artistice, mormantul tracic Sveshtari este inclus in lista mostenirii culturale mondiale UNESCO din 1985. Potrivit UNESCO, Mormântul tracic de la Sveștari este un monument extrem de rar și bine conservat pentru arhitectura construcțiilor sepulcrale. Unicitatea monumentului este dată și de specificul artei locale, inspirat din elenism. Sub un tumul de 11,5 m, cu un diametru de 70 m, prospecțiunile geofizice au adus la lumină o intrare monumentală într-un hipogeu, un dromos, o anticameră și două camere funerare dreptunghiulare. Configurația acestui mormânt de rege trac, ce diferă considerabil de alte morminte tracice, cum este cel de la Kazanlâk, se încadrează într-un tipar elenistic înfățișat în Macedonia, Asia Minor și Egipt.
Ne continuam drumul spre orasul Veliko Tarnovo, orasul Tarilor, aflat pe malul raului Yantra, care serpuieste lenes printre dealuri. Odata ajunsi in acest oras, ne va cuprinde sentimentul intoarcerii in timp, pasind pe stradutele inguste, privind casele suspendate pe stanci deasupra Canionului Yantra. Vom vizita Cetatea Tsarevets, care in secolul al XII-lea, datorita grandorii sale, se compara cu Roma si Constantinopolul. Cetatea Tsarevets, cel mai important obiectiv turistic al zonei, se intinde pe trei coline: Tarevet, Trapezita si Sfeta Gora si este inconjurata de ziduri inalte de 12 metri si groase de pana la 3 metri. Este bine intretinuta, iar obiectivele principale au fost restaurate, pastrandu-se stilul original. Totul este un imens parc cu o mare incarcatura istorica. Intrarea este 6 leva/pers.
Vizitam apoi Monumentul Asanestilor, un monument reprezentativ al Veliko Tarnovo, un grup statuar care ii infatiseaza pe tarii Petru, Asan, Kaloian si Ioan Asan al II lea, in jurul unei sabii gigantice. Fratii Asan, care au fondat Al doilea Imperiu Bulgar, erau se pare de origine vlaha si se considerau conducatori ai bulgarilor si vlahilor. Ei au condus o rebeliune impotriva Imperiului Bizantin si au stabilit capitala noului stat la Veliko Tarnovo.
Coboram apoi pe malul Yantrei, spre centrul vechi al orasului sa vedem Str. Gurko, una dintre celebrele strazi incadrata de case vechi, cu o arhitectura deosebita, in stilul renasterii bulgare din sec. al XVIII lea, construite din piatra cu etajul iesit in afara, pline de flori.
Cazare la hotel si optional (20 euro/persoana) masa de seara la restaurant Gurko traditional bulgaresc, amplasat intre casele aflate in terase care ne ofera o priveliste superba asupra raului Yantra si a monumentului destinat Asanestilor.
ZIUA 2 – Sambata. Mic dejun. Plecare la ora 7.00 din Veliko Tarnovo spre Kazanlak - Valea Trandafirilor, pe un traseu plin de lavanda si trandafiri. Pentru cine doreste - Vizita la mormantul tracic ce se află în cel mai mare parc al orașului, și anume Parcul Tyulbeto. Mormântul sub formă de cupolă are un coridor îngust și o cameră funerară circulară, cu decorații murale reprezentând ritualuri tracice specifice acestui eveniment. Frescele sunt capodopere din perioada elenistică aflate în cea mai bună stare de conservare din Bulgaria, potrivit evaluărilor UNESCO. Monumentul este unic în lume, structura sa originală evidențiind evoluția remarcabilă, nivelul culturii și al artei în pictura din Tracia elenistică. Mormântul îndeplinește condițiile autenticității, construcția și zidurile au rămas în forma originală, fără să sufere modificări sau adăugări. Pentru cine nu doreste vizita la mormantul tracic se va ramane in orasul Kazanlak unde urmarim desfasurarea Festivalului trandafirilor. FESTIVALUL TRANDAFIRILOR se organizeaza in Kazanlak din 1903. El celebreaza adanca legatura a poporului bulgar cu floarea de trandafir Rosa Damascena si cu toate darurile pe care le ofera aceasta floare, pe langa aurul lichid – uleiul de trandafir. In Kazanlak au loc in aceasta zi mai multe manifestari culturale, artistice si sociale, dans, muzica, folclor, sunt concerte, workshopuri, expozitii si parade. Festivalul apare ca o parade, ce culmineaza cu incoronarea reginei trandafirilor. Participarea si urmarirea festivalului se face individual, fiecare isi alege unde vrea sa stea, ce sa vada, ce sa faca.
Plecare din Kazanlak pentru masa de pranz in cadruu feeric - Complexul etnografic din Skobolevo, complex etnografic care include Distileria de familie Damascena, unde in timpul sezonului de trandafiri vom vedea cum se face uleiul esential, un rosarium cu sute de soiuri de trandafiri, care mai de care mai colorati si parfumati, un parc, un muzeu etnografic si un gift shop cu produse cosmetice pe baza de trandafiri si lavanda. Este si un restaurant pitoresc, aflat intr-o gradina minunata, unde multe dintre mese sunt asezate sub bolte de trandafiri. Pe helesteul din gradina de trandafiri plutesc lebede! Timp liber in complex, masa de pranz (aproximativ 8 euro/persoana), cumparaturi de uleiuri esentiale si cosmetice din esente de trandafiri.
Ne intoarcem cu autocarul in Kazanluk, pentru continuarea pariciparii la Festivalul Trandafirilor. Spre seara plecare spre Veliko Tarnovo.
ZIUA 3 – Duminica - Mic dejun. PROGRAM LIBER pentru cumparaturi si vizite ale atelierelor de mestesugari pe Str. Samovodska Charshia ( din turca cearsi – centru), strada mestesugarilor, aflata in inima cartierului vechi, locul unde mestesugarii din satul Samovodene, un sat apropiat de vechea capitala a Bulgariei, veneau sa-si vanda marfurile. Astazi strazile inguste si pietruite sunt sunt obiectiv turistic cu multe pravalii, cu ateliere mestesugaresti, cu magazine foarte multe de suveniruri, cafenele si patiserii care servesc si prajituri turcesti (katayif) si cafeluta la nisip. Dupa pranz check out de la hotel si plecare spre satul medieval Arbanassi, care are cea mai puternica amprenta medievala din intreaga Bulgarie. Vizitam stradutele intortocheate, Muzeul casei Konstantsaliev, o veche casa de boieri Bulgari, impunatoare, datand din sec. al XVIII lea, o expozitie impresionanta din care poti sa-ti faci o imagine despre viata, datinile si obiceiurile arbanasilor din sec. XIX. Vizitam apoi Biserica Nasterii Domnului, cea mai veche, interesanta si mare din zona, care nu are absolut nici o turla, seamana mai degraba cu niste magazii, deoarece stapanirea otomana nu voia sa fie ridicate semete simboluri ale religiei bastinasilor. Vom opri la o tavern sau mehana bulgareasca (din turca meyhane = han) pt o bere excelenta Zagorka (din portofoliul Heineken actualmente) si o gustare. Plecare ora 17 catre Bucuresti si sosire in jur de ora 22.00.

Facilitati hotel

BONUS: Vizita la Complexul Etnografic si distileria Damascena! Servicii incluse: -transport cu autocar clasificat international pe tot parcursul excursiei, cu plecare din Bucuresti; - 2 nopti cazare cu mic dejun la Hotel 3* in Veliko Tarnovo - BONUS – vizita la Complex Damascena in ziua 2 si intrarea la distilerie cu degustare de produse! - ghid din partea agentiei pe toata perioada excursiei Nu sunt incluse: - Asigurare medicala si storno optionala; - Intrarile la objectivele turistice (4 leva Sveshtari, 3 leva Kazanlak, 6 leva Tsarevets, 6 leva Muzeul casei Konstantsaliev, 6 leva Biserica Nasterii Domnului Arbanassi) - Mese de pranz si cina neincluse in program. - Locuri preferentiale autocar (primele 3 banchete) 5 euro/pers. Grup minim 40 pers. ATENTIE : * In cazul nerealizarii numarului minim de participanti mentionat in program agentia isi rezerva dreptul de a anula excursia, oferind posibilitatea inscrierii la un program similar; * Insotitorul de grup poate modifica ordinea de vizitare a obiectivelor turistice fara a afecta structura programului; * Locurile in autocar se distribuie incepand cu a doua bancheta in ordinea achitarii avansului. • tarifele de intrare la obiectivele turistice se achita la fiecare in parte in moneda locala si se pot modifica de catre autoritatile locale independent de agentie; • clasificarea pe stele a unitatilor de cazare este cea atribuita de oficialitatile din tarile vizitate, ca atare facilitatile camerelor sunt conforme cu standardele locale; • agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu; • distributia camerelor la hoteluri se face de catre receptiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolva de catre turist direct la receptie, asistat de insotitorul de grup. Pentru pachetele turistice din Romania acceptam plata si cu vouchere de vacanta (Edenred - Ticket vacanta, Cheque Vacances, si Sodexo - Turist pass) Documente necesare calatoriei in Bulgaria: pasaport valabil cel putin 6 luni de la data intoarcerii sau carte de identitate valabila. Agentia nu raspunde in cazul refuzului autoritatilor de la punctele de frontiera de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite sa paraseasca teritoriul propriu. Conform reglementarilor in vigoare, minorii trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii pentru a fi lasati sa iasa din tara: sa calatoreasca cu cel putin un adult insotitor, sa aiba asupra lor acordul ambilor parinti (sau al parintelui care nu-i insoteste) legalizat la notariat, adultul care-i insoteste, in cazul in care acesta nu este unul dintre parinti, trebuie sa aiba cazier judiciar pe care sa-l prezinte la frontiera.


Tarife Oferta Generala

De la Pana la DBL ROOM Tip masa Min nopti
31/05/2019 02/06/2019 74.50 € Mic - Dejun 2